Printul Castel si Dragonul Combinat
Din orice parte ar intra in Hunedoara, calatorul patrunde intr-un decor desprins parca dintr-un film SF cu subiect de postcataclism nuclear. Sufocat din toate partile de tentaculele fostului combinat, devorator nu doar de vieti omenesti dar si de orice element de urbanism, orasul nu mai poate fi decât abia banuit sub mormanul de constructii metalice nedefinite, imense paralelipipede ruginite, cenusii, legate între ele prin schele zigzagate ori grinzi metalice si cabluri orizontale si verticale, de care atârna acum, nemiscate, funiculare transportatoare odata de carbune sau minereu. Sub ploaie peisajul pare si mai deprimant, cenusa si zgura combinate cu apa alcatuiesc o mâzga puhava ce otraveste totul în jur, pamântul bolovanos si arid, fatadele descojite ale blocurilor, copacii desfrunziti, cu crengi zvârcolite spre un cer întunecat si plumburiu. Tacuti si singuri, cu pasi sovaielnici si fete pamântii, rarii localnici trec pe lânga tine absenti, tremuratori sau aruncându-ti o scurta privire cercetatoare, în care nu stii ce sa deslusesti mai întâi: teama, deznadejdea sau amenintarea.
Nu cred ca poate exista în România un semn mai pilduitor despre ruina a ceea ce a însemnat socialismul cu mult cântata lui industrializare în care, cum multi mai stiu, Hunedoara a detinut un loc de primadona !
Pentru cel ce îndrazneste sa depaseasca acest prim impact al întâlnirii cu orasul si porneste sa caute un alt reper esential al locului, mult mai vechi si mult mai valoros ca simbol pentru istoria de ieri si de azi a României, Castelul Huniazilor apare ca un cavaler de lumina, venit sa alunge negura si mâzga otravita. De pe colina ce domina orasul, proaspat renovat, castelul straluceste la propriu cu fiecare donjon si turn de paza. Parcul verde din fata intrarii principale pare sa rasune de râsete de domnite alintate, în timp ce podul de peste brâul-râu, si el în întregime refacut, freamata, parca, sub copitele cailor struniti de nobili întorsi de la vânatoare.
Aceasta este imaginea pe care mi-a lasat-o orasul si castelul în urma cu doua veri
Alaturarea lor era – si este – menita parca sa atraga cât se poate de limpede atentia asupra a ceea ce a fost rau si a ceea ce a ramas bun dupa semiveacul comunist în România. Veghind asupra locuitorilor Hunedoarei, castelul pare sa le aminteasca acestora ca nu din industrializare fortata, dar din valorificarea trecutului si a prezentului printr-o noua industrie, aceea a turismului, pot da locului o noua înfatisare.
P.S. Am aflat, de curând, ca în ciuda recentei renovari – facute, se pare de mântuiala – castelul a început sa se degradeze din nou, într-un ritm alarmant. O amenintare extrem de periculoasa, nu numai pentru el, dar pentru toate vestigiile de acest fel din România. Doar lipsa banilor sa fie motivul ce provoaca ridicarea din umeri a celor ce ar trebui sa le întretina si sa le ocroteasca?
[...] Printul Castel si Dragonul Combinat [...]