Distractia la un popor trist
La “iarba verde” de langa bloc
Preturi de lumea întâi si venituri de lumea a treia: cu sigurantã, nu e usor sã faci turism în România! Dar existã si solutii fãrã cheltuieli. Escapade care, pe la altii, au trecut de mult de stadiul de modã si au ajuns obisnuintã, prind la noi destul de greu. Ele cer o masinã, sendvisuri si, pentru conformitate, grãtar. Se numesc picnickuri sau partide de pescuit. De fapt, un fel de iesire la iarbã verde. Mai veselã, mai curatã, mai fãrã “complexe”.
Se pare, insa, ca, in România acestui început de nou mileniu, obisnuinta popularã a iesirii la iarbã verde nu mai “ da bine” pentru cei carora “standing”-ul le impune weekenduri la Roma, la Paris sau macar pe o plaja turceasca. În lipsa de bani pentru astfel de destinatii, pentru cei mai multi, singura solutie de weekend ramâne televizorul. Excursiile se fac în papuci, la volanul telecomenzii.
Totusi, pentru cei ce dorul de iarba verde nu a fost alterat de nimeni si de nimic, in ciuda inflatiei galopante si a bau-baului numit impozit pe venitul global, lipsa banilor a condus la o noua “moda”, pe cat de originala, pe atat de ciudata si de trista: iesirea la iarba verde de langa bloc!
In Bucuresti, cel putin, din Titan in Drumul Taberei si din Crangasi in Berceni, in sambetele si dumincile insorite pot fi vazute mai multe mici grupuri de cetateni care-si intind, pe bruma de iarba a peluzelor din fata scarii, paturi, rogojini si gratare, se agita, mandri nevoie mare de ideea lor nastrujnica, in jurul unui foc incropit din resturile de schele de la vreun santier abandonat, deasupra caruia se ard sau se afuma doua-trei aripi de pui rahitici, dau pe gat cateva sticle de bere “Noroc” si canta, pana seara, “c-asa beu oamenii buni”. Apoi, in sasaiturile si clatinarile reprobatoare din cap ale vecinilor, deranjati de (sau invidiosi pe) euforia lor provizorie, se retrag, tacuti, in cutiile de chibrit proprietate personala, de frica amenzilor pentru nerespectarea programului de liniste comunitar.
Lanturi ruginite si calusei jupuiti
Pe de altã parte, occidentalii, chiar fãrã sã aibã nevoie de masinã si benzinã, înarmati doar cu tichete de autobuz si multã bunã-dispozitie, fac, sâmbãta si duminica, descinderi în parcurile de distractii. Aici trebuie sa dam treptate românilor împatimiti de teleshow-uri si telenovele (ba chiar si celor ce apeleaza la iarba verde de langa bloc): asa ceva nu avem în România – nici parcuri, nici distractie. Nu avem si, se pare, nici nu vrem sã ne facem…
Cand Dan Matei Agathon a lansat ideea parcului Dracula, bazandu-se, intre altele, pe sprijinul masiv al conationalilor dornici de distractie, a ignorat, se pare, un lucru esential: marea majoritate a romanilor, inainte sa se sperie de investitia intr-un proiect de asemenea anvergura, nu stiau deloc ce inseamna un parc de distractii! Propovaduitor al muncii-chin si atat, comunismul a ignorat acest aspect cu desavarsitre. Pentru cei mai multi dintre concetatenii nostri, un asemenea parc inseamna, de zeci de ani, aceleasi lanturi ruginite de carusel (“ringhispir”, cum i se spune in Ardeal), aceiasi calusei jupuiti, cu coame si cozi de mucava, acelasi “montaigne russe” scofalcit ori “caracatita” scartaitoare, galbuia vata pe bat, galbuiul si lesiosul suc, galbuii dinti si galbuile unghii, de prea multa mahorca, ai (ale) unor saltimbanci parati din improvizate corturi de circ, motociclisti la “zidul mortii”, “rupatorul de lanturi”, “femeia-peste”, “omul cu rat de porc”, “copilul paros” etcaetera. De unde sa stie romanul de risipa de fantezie din Disneyland-ul american ori parizian, de Piratii din Caraibe din Adventureland, de Castelul Frumoasei din Padurea Adormita ori de Labirintul lui Alice din Fantasyland, de Conacul bantuit din Frontierland, de Visionarium-ul din Discoveryland s.a.m.d. Parcuri de distractii sau parcuri tematice, in care eroi de filme si eroi de desen animat, zei antici si zane barbare pun mana de la mana pentru a contura un produs turistic credibil, atractiv, vandabil. Un spatiu im care un scranciob nu mai e un scranciob: devine o calatorie…
Spatii verzi si cimitire
Pentru ca toti locuitorii Romaniei sa inteleaga ideea crearii parcului Dracula, ori valoarea internationala a acestuia, ar trebui, poate, ca, mai intai, toti primarii de localitati, mai mari sau mai mici, sa infiinteze, pentru cetatenii lor, parcuri de distractii adevarate. Spunem “ar trebui” pentru ca, deocamdta, ideea nu e nici macar la stadiul de vis. In Bucuresti, spre exemplu, sunt 7 parcuri mari si 13 de marime medie. Ele sunt administrate de o sectie a Primariei, care se ocupa, laolalta, de spatii verzi, parcuri si cimitire. Crematoriul intra tot aici, ca si gradina zoologica. Asa-numitele “colturi de distractie” sunt date in locatie de gestiune. Din aceasta cauza, a incertitudinii asupra proprietatii, investitiile lipsesc cu desavarsire. Chiar sI intretinerea e dificila. “Seara, la plecare, – spune unul din locatorii din Parcul Tineretului – trebuie sa strangem toate becurile, ca sa nu ni le fure sau sa ni le sparga peste noapte”. Vorbim de distractie, cand ar trebui sa vorbim despre civilizatie.
In tara, media parcurilor cu colturi de distractie este de unul pe oras. In cele mai fericite cazuri, ele cuprind lanturile si caluseii amintiti mai sus. Nicaieri, nici macar in statiunile de prestigiu nu exista ceva care sa semene cu ofertele din afara. De fapt, in toate ofertele interne de turism, ceea ce lipseste, de regula, este tocmai divertismentul. Divertismentul producator de bucurii, dar si de bani. E vremea sa ne gandim mai serios la asta.
Leave a Reply