Turcia – oferta turistica

Doua minuni ale lumii, Templul Zeitei Artemis din Efes si Mausoleul din Halicarnas, au fost ridicate in Turcia de astazi. Esop, Aristotel, Herodot, Thales au fost anatolieni. Muntele Ararat, unde Noe s-a oprit cu arca sa dupa marele potop si a reinceput popularea lumii, este la granita dintre Turcia si Armenia. Sfintii Pavel si Nicolae s-au nascut tot in aceasta tara unde au avut loc si cele sapte concilii ecumenice, recunoscute deopotriva de ortodocsi si de catolici, prin care s-au pus bazele riturilor crestine. Primul om care a zburat vreodata a fost Hezarfen Ahmet Celebi, in secolul al XVII-lea, iar punctul sau de plecare a fost turnul Galata din Istanbul.

O lume de curiozitati, de istorii celebre, de povesti teribile si de vestigii multimilenare se intinde dincolo de Dardanele. Constructia noilor statiuni de la Marea Egee a tinut cont si a pus in valoare acest patrimoniu cultural si spectacular. Kusadasi este ridicat intr-o zona care da acces deopotriva pentru vizitarea batranului Efes, oras grecesc, roman si bizantin; pentru termele multimilenare de la Pamukkale, cu bazinele lor create de natura insasi intr-un masiv de calcar pe o costisa de munte terasata ca orezariile vietnameze; pentru insula Samos si pentru orasele antice Aphrodisias, Hieropolis si Halicarnas. Statiunea Bodrum este chiar orasul in care s-a nascut istoricul popoarelor, Herodot. La indemana turistilor din Marmaris si Bodrum sunt aceleasi orase antice Efes, Milet, Halicarnas si Pamukkale, dar si croaziere pe yahturi in „Marea Alba“, cum numesc turcii Marea Egee.

Mult mai spre est, marginindu-se cu Mediterana cea mare, Antalya este locul unde istoricii au identificat Paradisul biblic; un oras vechi, ca si vecina sa, statiunea Alanya, cu fortareata de piatra, Antalya da acces spre stravechile orase Kas (cu un teatru grec perfect conservat), Myra (locul unde a fost martirizat Sfantul Nicolae), Xantos si Pergam. Capadochia milenara, cu bisericile si mormintele excavate in stanci, cu incredibile formatiuni de piatra, conuri naturale sapate de vanturi si cu legende sapate de oameni, este si ea deschisa turistilor de pe coasta Egeei. Istanbulul este el insusi o mare baza turistica, dar este si parte a excursiilor pe care turistii de pe coasta le pot face; colonie greceasca si apoi capitala a doua mari imperii – cel bizantin si cel otoman, „Bizantul“, „Stambulul“, „Taringradul“ cum ii ziceau inaintasii nostri, pastreaza multe dintre minunile secolelor, incepand poate cu Sfanta Sofia si terminand, de ce nu, cu Galatasaray; Moscheea lui Soliman Magnificul, Moscheea Albastra, Hipodromul sau Marele Bazar sunt puncte aproape obligatorii in agenda turistului ajuns la Istanbul.

Vezi si:

About the Author

Leave a Reply

You can use these XHTML tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <blockquote cite=""> <code> <em> <strong>